Disertaţie - iulie 2016
METODOLOGIA ORGANIZĂRII ŞI DESFĂŞURĂRII EXAMENULUI DE DISERTAŢIE
1.1. Examenul de disertaţie la Facultatea de Calculatoare şi Informatică Aplicată (FCIA) a Universităţii „Tibiscus” din Timişoara (UTT) se desfăşoară potrivit criteriilor generale elaborate de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (OMENCS 3098/2016) şi reglementărilor proprii ale universităţii (Regulament privind organizarea şi desfăşurarea examenelor de finalizare a studiilor în Universitatea „Tibiscus” din Timişoara).
Finalizarea studiilor în învăţământul superior la studii universitare de masterat se realizează prin examen de disertaţie, care constă în prezentarea şi susţinerea lucrării de disertaţie, prin care se evaluează cunoştinţele fundamentale şi de specialitate ale masteranzilor.
1.2. La FCIA pot susţine examenul de disertaţie numai masteranzii proprii.
1.3. Scopul lucrării de disertaţie este de a vedea în ce măsură absolventul stăpâneşte, din punct de vedere teoretic şi practic, domeniul pe care şi l-a ales pentru analiză.
1.4. Absolvenţii care nu au susţinut sau nu au promovat examenul de disertaţie se pot înscrie într-o sesiune ulterioară în vederea susţinerii acestuia, cu suportarea de către candidat a cheltuielilor aferente.
1.5. Lucrarea de disertaţie poate avea conducător ştiinţific numai cadre didactice titulare, având cel puţin titlul de lector universitar şi care sunt doctori. În cazuri deosebite, cu aprobarea Consiliului facultăţii, lucrarea poate avea doi conducători ştiinţifici.
1.6. FCIA încurajează participarea de conducători ştiinţifici de la universităţi / companii partenere din România ori din Uniunea Europeană, cu care facultatea are acorduri în vigoare.
1.7. Conducătorii ştiinţifici sunt obligaţi să asigure o cooperare continuă cu candidaţii, pe tot parcursul elaborării lucrării de disertaţie. Candidaţii trebuie să aleagă tema şi conducătorul lucrării de disertaţie, cu cel puţin 6 luni înainte de data examenului de disertaţie.
1.8. Cerinţele privind conţinutul lucrării şi reperele privind discuţiile asupra conţinutului lucrării se vor aduce la cunoştinţa candidatului de către conducătorul ştiinţific, pe baza graficului privind elaborarea lucrării de disertaţie, care va fi semnat de conducătorul ştiinţific şi de candidat şi se va depune în dosarul de disertaţie.
2.1. (a) Examenul de disertaţie este organizat în două sesiuni anuale:
- vară (iulie);
- iarnă (februarie).
(b) În situaţii deosebite, Conisliul facultăţii poate propune, iar Senatul universitar poate aproba, organizarea şi desfăşurarea unei sesiuni de disertaţie în luna septembrie 2016.
2.2. Temele lucrărilor de disertaţie sunt stabilite de departament pe baza propunerilor conducătorilor ştiinţifici şi sunt aprobate de Consiliul facultăţii.
2.3. Se pot prezenta la examenul de disertaţie absolvenţii masteratului "Administrarea sistemelor distribuite" de la FCIA, promoţia curentă sau promoţii anterioare.
2.4. Consiliul facultăţii stabileşte componenţa nominală a Comisiei de disertaţie (Anexa 1), care se avizează de Senatul universitar şi se aprobă de Rectorul universităţii. Conform legislaţiei în vigoare, la Universitatea „Tibiscus”, comisia este formată din cadre didactice proprii şi poate fi completată cu cadre didactice asociate sau invitate.
2.5. La susţinerea lucrării de disertaţie participarea conducătorului ştiinţific al lucrării este obligatorie.
3.1. Înscrierea la examenul de disertaţie se face pe bază de cerere scrisă, depusă la secretariatul facultăţii de fiecare absolvent cu cel puţin 5 zile înaintea examenului. Se pot înscrie la examen doar candidaţii care au îndeplinit în totalitate cerinţele prevăzute în planul de învăţământ al specializării, respectarea acestei condiţii fiind în sarcina secretariatului facultăţii.
3.2. Cu cel puţin 5 zile înainte de data la care este programată desfăşurarea examenului se depun la secretariat:
-cererea de înscriere la examenul de disertaţie;
-lucrarea de disertaţie, însoţită de referatul conducătorului ştiinţific şi de declaraţia pe proprie răspundere privind originalitatea lucrării;
-un CD/DVD conţinând lucrarea în format .DOC sau .PDF (ori echivalente);
-un dosar plic conţinând următoarele acte:
* certificat de naştere, în copie legalizată;
* diplomă de licenţă sau echivalentă cu aceasta, în original;
* suplimentul la diplomă;
* chitanţa de plată a taxei de înscriere şi a taxei de întocmire a dosarului;
* două fotografii tip ¾;
* graficul privind elaborarea lucrării de disertaţie, semnat de conducătorul ştiinţific şi de candidat.
3.3. În intervalul de timp dintre depunerea dosarelor şi preziua susţinerii examenului, comisia de examen procedează la verificarea, prin sondaj sau în totalitate, a lucrărilor depuse, folosind softul anti-plagiat al universităţii. Rezultatul acestei verificări se consemnează într-un Proces-verbal întocmit de secretarul comisiei şi avizat de preşedintele comisiei.
4.1. Susţinerea lucrării de disertaţie este publică şi se desfăşoară în prezenţa, în acelaşi loc şi în acelaşi moment, a comisiei de examen şi a examinatului.
4.2. La examenul de disertaţie candidatul trebuie să obţină media de minim 6 (şase).
4.3. Pe baza susţinerii lucrării în faţa comisiei şi a notei acordate de conducătorul ştiinţific, comisia acordă nota finală. Fiecare membru al comisiei propune o notă de la 1 la 10, nota finală fiind media aritmetică a acestora.
4.4. Conform prevederilor legale, rezultatul obţinut la susţinerea lucrării de disertaţie (probă orală) nu poate fi contestat.
4.5. Pentru sesiunea iulie 2016, data desfăşurării examenului de disertaţie este 09.07.2016. Pentru sesiunea februarie 2017 (şi, eventual, septembrie 2016) data se va stabili de Consiliul facultăţii FCIA şi se va aproba de Senatul universitar.
5.1. Absolvenţilor care au promovat examenul de licenţă li se eliberează Diploma de masterat. Diploma de masterat va fi însoţită de Suplimentul la diplomă. Până la eliberarea diplomei de masterat, absolventul beneficiază de o adeverinţă care să ateste promovarea examenului de disertaţie.
5.2. Absolvenţilor care nu au promovat examenul de disertaţie sau care nu s-au prezentat la disertaţie, li se eliberează, la cerere, un Certificat de studii.
Prezenta Metodologie a fost aprobată în şedinţa Consiliului Facultăţii din 12.02.2016.
COMISIA DE EXAMEN DE DISERTAŢIE 2016 (decizia de numire - descarcă)
MASTER: Administrarea sistemelor distribuiteComisia de examen:
Preşedinte:
conf.univ.dr. Tiberiu-Marius Karnyanszky – decan
Membri:
conf.univ.dr. Laurenţiu Dan Lacrămă
conf.univ.dr. Alin Daniel Munteanu
lect.univ.dr. Angela Simona Apostol
Secretar:
lect.dr. Alexandra Emilia Fortiş
CALENDARUL DISERTAŢIEI IULIE 2016
Marţi 05.07.2016 | |
09:00-12:00 |
- depunerea la secretariat a Dosarului complet de disertatie - depunerea la secretariat a lucrării de disertatie, cu referatul cadrului didactic şi cu declaraţia privind originalitatea conţinutului lucrării |
Vineri 08.07.2016 | |
10:00 | - afişarea planificării susţinerii lucrării de disertatie |
Sâmbătă 09.07.2016 | |
09:00 | – prezentarea absolvenţilor şi verificarea prezentărilor lucrărilor de disertatie |
10:00 - 12:00 | – susţinerea lucrării de disertatie |
15:00 | – afişarea rezultatelor ([ descarcă ]) |
Luni 11.07.2016 | |
12:00 - 15:00 | – absolvenţii care au promovat examenul de disertatie pot ridica de la secretariatul facultăţii Adeverinţa care ţin loc de Diplomă de master, până la eliberarea acesteia |
INDICAŢII PRIVIND LUCRAREA DE DISERTAŢIE