Miercuri 12 iunie 2013, de la ora 13, promoţia 2013 a organizat cursul festiv la Casa „Adam Müller Guttenbrunn”. La această manifestare au participat, pe lângă studenţi, familiile acestora, corpul profesoral al facultăţii şi, Conf. univ. dr. Corina Muşuroi, rectorul Universităţii „Tibiscus” şi Conf. univ. dr. Dan Lacrămă, preşedintele Senatului Universităţii „Tibiscus”. Evenimentul a debutat cu urările de succes adresate absolvenţilor de către Conf. univ. dr. Tiberiu Marius Karnyanszky, decanul facultăţii. În continuare, reprezentantul absolvenţilor, studentul Lucian Mutaşcu, a adresat urări de succes în activitatea viitoare, urări reluate apoi de reprezentantul studenţilor anului II . Decanul de an, Lect. univ. Virgiliu Streian, a strigat catalogul şi a înmânat fiecărui absolvent un sonet şi o floare. Evenimentul s-a încheiat cu intonarea imnului Gaudeamus şi cu o sesiune de poze a absolvenţilor împreună cu cadrele didactice şi membrii familiilor. |
Rezultatele examenului de licenţă sesiunea IULIE 2013 - citeşte.
Absolvenţii promoţiei 2013 au fost:
Absolvent al Liceului de Matematică Fizică nr. 1 Timişoara, 1988
Florin Emil Adam
Absolvent al Grupului Şcolar „Mihai Eminescu” Jimbolia, 2007
Cosmin Albei
Sorina-Georgiana Amurăriței
Gabriela Simona Antohe
Absolvent al Liceului Teoretic Recaş, 2009
Răzvan Gabriel Barcan
Absolvent al Grupului Şcolar Spiru Haret Timişoara, 2010
Adrian Bălan
Absolvent al Colegiului Naţional de Informatică "Traian Lalescu" Hunedoara, 2006
Trimiteţi un mesaj
Mircea Bordean
Absolvent al Liceului Teoretic "Vasile Lucaciu" Baia Mare, 1999
Vasile-Ioan Boroş
Absolvent al Liceului Electrotimiş Timişoara, 1989
Trimiteţi un mesaj
Flavius Adrian Buta
Absolvent al Colegiului Tehnic "Ion Mincu" Timişoara, 2008
Alexandru-Marius Ciolac
Absolvent al Liceului cu program sportiv Banatul, Timişoara, 2000
Sorin Cristescu
Absolvent al Colegiului Naţional "Mihai Eminescu" Satu Mare, 2001
Trimiteţi un mesaj
Daniel Bogdan Crişan
Absolvent al Liceului Teoretic "Nikolaus Lenau" Timişoara, 2002
Alex-Daniel Csata
Absolvent al Liceului Industrial nr.1 Timişoara, 1986
Sorin Laurenţiu Culea
Absolvent al Colegiului Tehnic “Henri Coandă” Timişoara, 2010
Daniel Dragoş Curea
Absolvent al Liceului Particular “Henri Coandă” Timişoara, 2011
Bogdan Adrian Demea
Absolvent al Liceului de Filologie Istorie Timişoara, 1989
Trimiteţi un mesaj
Ilarie Ion Dobra
Absolvent al Liceului “Jean Louis Calderon” Timişoara, 1999
Alin Ovidiu Doru Drăghia
Absolventă a Grupului Şcolar Industrial Oţelu Roşu, 2010
Ionela Silvia Drăgoi
Absolvent al Liceului Teoretic ŢTraian LalescuŢ Reşiţa, 2002
Daniel Drulă
Absolvent al Colegiului Naţional “Traian” Drobeta Turnu Severin, 2003
Mihai Dan Dumitrana
Absolvent al Liceului Agroindustrial Geoagiu, 1978
Andor Ferencz
Absolvent al Grupului Şcolar Industrial Transporturi Căi Ferate Timişoara, 2008
Vlad Florian Fologea
Absolvent al Colegiului Naţional de Informatică "Traian Lalescu" Hunedoara, 2006
Trimiteţi un mesaj
Andrei Marius Gheorghe
Absolvent al Colegiului Naţional "Mihai Eminescu" Bucureşti, 2002
Trimiteţi un mesaj
Vasile-Marius Gherman
Absolvent al Liceului "Alexandru Mocioni" Ciacova, 2008
Cătălin Mihai Hoancea
Absolvent al Liceului Teologic Baptist Timişoara, 2006
Mihai Hudeţ
Absolvent al Liceului "Traian Lalescu" Reşiţa, 2000
Trimiteţi un mesaj
Bogdan Humiţă
Absolvent al Liceului Industrial nr. 9 Timişoara, 1980
Valentin Ichimoaea
Absolvent al Colegiului Tehnic “Henri Coandă” Timişoara, 2011
Rusalin Ionel Ioniţă
Absolvent al Liceului Teoretic "Bartok Bela" Timişoara, 1996
Trimiteţi un mesaj
Karoly-Zoltan Kiraly
Absolvent al Grupului Şcolar Construcţii Maşini Caransebeş, 2000
Trimiteţi un mesaj
Sergiu-Konrad Kork
Absolvent al Grupului Şcolar Industrial de Telecomunicaţii Timişoara, 1992
Tiberiu Graţian Kovacs
Absolvent al Grupului Şcolar Industrial Energetic Timişoara, 1993
Trimiteţi un mesaj
Ion Adrian Mareş
Absolvent al Colegiului Tehnic Mătăsari, 2009
Marinel Octavian Mănescu
Absolvent al Colegiului Naţional "Mihai Eminescu" Satu Mare, 2007
Daniel Marcel Miclea
Absolvent al Liceului "Traian Lalescu" Reşiţa, 2000
Trimiteţi un mesaj
Andrei-Georgel Micşoniu
Absolvent al Grupului Şcolar Industrial de Construcţii Metalurgice Hunedoara, 1996
Trimiteţi un mesaj
Ioan-Ciprian-Augustin Pascu
Absolvent al Grupului Şcolar "Mihai Viteazul" Oradea, 1997
Trimiteţi un mesaj
Bogdan-Claudiu Pârcălab
Absolvent al Grupului Şcolar Industrial Transporturi CF Timişoara, 1994
Trimiteţi un mesaj
Flavian Viorel Pârge
Absolvent al Grupului Şcolar de Industrie Alimentară Timişoara, 2008
Trimiteţi un mesaj
Alexandru Liubomir Pejity
Absolvent al Liceului „Emil Racoviţă” Bucureşti, 1994
Trimiteţi un mesaj
George-Eduard Petcu
Absolvent al Liceului Teoretic "Moise Nicoară" Arad, 2000
Paul Gabriel Ploscar
Absolvent al Grupului Şcolar Silvic Timişoara, 2006
Florin Lucian Popescul
Absolventă a Colegiului Naţional “Ana Aslan” Timişoara 2008
Miruna Preda-Şinca
Absolvent al Colegiului Economic “Francesco Saverio Nitti” Timişoara, 2011
Alexandru Gabriel Puşcu
Absolvent al Liceului Teoretic "Nikolaus Lenau" Timişoara, 2006
Trimiteţi un mesaj
Mircea Radu
Absolvent al Grupului Şcolar Industrial Construcţii de Maşini Balş, 2005
Lucian Gabriel Răduinea
Absolvent al Grupului Şcolar Industrial Moldova-Nouă, 1996
Trimiteţi un mesaj
Olivian Alexandru Retezan
Absolvent al Liceului Teoretic “Iulia Haşdeu” Lugoj, 2004
Marius Ionuţ Roşu
Absolvent al Colegiului Naţional Bănăţean Timişoara, 2002
Trimiteţi un mesaj
Sebastian Seidl
Absolvent al Colegiului Naţional "Moise Nicoară" Arad, 2004
Trimiteţi un mesaj
Andrei Sferle
Absolvent al Colegiului Naţional "Ecaterina Teodoroiu" Târgu-Jiu, 2000
Trimiteţi un mesaj
Florin-Gabriel Stănculescu
Absolvent al Colegiului Naţional "Decebal" Deva, 2002
Trimiteţi un mesaj
Lucian-Ioan Ştefan
Absolvent al Grupului Şcolar de Industrie Uşoară Slatina, 1997
Marinel Trecere
Absolvent al Colegiului Naţional “Ana Aslan” Timişoara, 2000
Liviu Nicolae Vărzaru
Absolvent al Liceului Teoretic "Bartok Bela" Timişoara, 2003
Trimiteţi un mesaj
Andor Vetesi